Societatea Română de Anestezie Terapie Intensivă (SRATI) a anunțat că se opune detaşării medicilor şi asistenţilor ATI la Institutul „Matei Balş”, acuzând un abuz de putere comis de medicul Adrian Streinu Cercel, directorul institutului.
Ministrul Sănătăţii a intervenit în conflict trimițând corpul de control pentru a verifica acuzaţiile, potrivit news.ro.
Societatea îl acuză pe medicul Streinu-Cercel de abuz de putere întrucât, potrivit acesteia, de 11 ani nu a organizat concurs pentru conducerea Secţiei de Terapie Intensivă, secţie care, contrar dispoziţiilor legale, este condusă de un medic care nu este de specialitate.
De asemenea, membrii societății conduse de medicul Șerban Bubunek solicită trimiterea unei echipe de control la institutul condus de cel acuzat de abuz de putere pentru a analiza modul în care care a fost gestionată aprovizionarea cu medicamente antivirale. În plus, aceștia susțin că au semnale că există pacienţi care au decedat în secţiile ATI cu boală COVID-19 şi nu au primit nici un fel de medicaţie antivirală.
„PROTESTĂM ŞI NE OPUNEM ENERGIC împotriva oricărei viitoare forme de detaşare (voluntară sau nu) a personalului de specialitate ATI (medici şi asistente) în secţia ATI a Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş! Motivul este unul simplu şi cunoscut şi Dumneavoastră şi Ministerului Sănătăţii: de peste 11 ani, ca urmare a abuzului de putere al Prof.dr. Adrian-Streinu-Cercel, secţia ATI de la IBI Matei Balş este condusă ilegal (cu delegaţie) de către dr. Doina Iovănescu – medic primar de boli infecţioase, fără nici un fel de expertiză în specialitatea ATI!”, arată memoriul adresat şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat de către conducerea SRATI.
„Astăzi (joi – n.r.) am primit şi eu această sesizare de la domnul doctor Bubenek şi rămâne să trimit o echipă de control. Am şi solicitat Inspecţiei Sanitare şi Corpului de Control să meargă să vadă dacă se confirmă acest lucru şi în ce măsură cineva care este de specialitate, boli infecţioase, poate conduce o secţie de terapie intensivă”, a reacționatNelu Tătaru joi, întrebat dacă la „Matei Balş” conducerea secţiei ATI este ţinută în mod ilegal în funcţie.